Plutirea si jocul interior
Plutirea ne deschide poarta catre ceea ce Jung numea subconstientul colectiv: “amintirile” profunde, care nu sunt rememorari ale unor evenimente actuale, ci mai degraba sunt amintiri ale speciei – ba, mai mult, amintiri ale tuturor milioanelor de ani de evolutie. Aceasta intelepciune colectiva include acel start fundamental de emotii, instincte si dorinte care nu pot fi rememorate constient, ca atare, ci sunt filtrate sau distorsionate prin mecanismele viselor, prin constiinta si limbaj, si ajung in mintea constienta transformate in anumite tipare: moduri in care tindem sa vedem viata, tipare pe care Jung le numeste “arhetipuri”.
Mult timp, ideea lui Jung despre un proces natural prin care toate fiintele sunt interconectate si care consta intr-o cunoastere mostenita a fost foarte greu de crezut. Cum poate fi mostenita memoria? Dar, odata cu progresele recente in ce priveste revelarea misterelor materialului nostru genetic, a devenit clar ca este foarte posibil sa mostenim intelepciune prin codurile incredibil de complexe ale moleculelor de ADN din fiecare celula. Noile descoperiri din genetica sunt uluitoare, deoarece ofera posibilitatea unui acces sistematic si planificat la continutul subconstientului colectiv. Biologul Lyall Watson abordeaza acest subiect in tratatul sau despre biologia subconstientului, “Oceanul vietii”: “Daca Jung are dreptate in ceea ce priveste procesul natural pe care subconstientul nostru personal il exemplifica de patru sau de cinci ori in visele din fiecare noapte, inseamna ca ar mai putea fi si alte metode prin care putem experimenta aceasta expansiune. Chiar ar putea fi posibil pentru noi sa patrundem in el in mod constient”.
Un studiu interesant in care 40 de voluntari au intrat in samadhi tanc in mod repetat (de aproximativ 200 de ori) si si-au descris experientele imediat dupa fiecare plutire. Descrierile au fost clasificate in trei “orientari”:
~orientarea fiziologica~ in care subiectii au aratat o preocupare asupra experientelor fizice ale corpului lor si o orientare “in spatiul si timpul prezent” – seamana cu perioada de incalzire a sportivului din primele momente de joc.
~orientarea de centrare pe ego/ de control cognitiv~ in care subiectii invata cum sa se relaxeze, sa lase la o parte problemele si evenimentele zilnice, sa experimenteze imagini si amintiri, sa traiasca momente catartice in care se elibereaza de inhibitii, de tensiuni si de agresiuni – este echivalentul acelei perioade din sport in care sportivul joaca bine dar inca nu este inspirat, inca incearca sa-si directioneze jocul cu mintea constienta.
~orientarea transpersonala~ Aici, subiectii au directionat experientele catre interior acolo unde pare sa nu fie implicat niciun ego, in care experienta si experimentatorul reprezinta fiecare cauza pentru celalalt. Aceasta faza este similara momentelor de joc inspirat ale sportivilor, atunci cand joaca “dincolo de limite” uniti cu jocul, fara sa urmareasca sa faca ceva anume ci actionand pur si simplu. Atat in tancul de plutire cat si pe terenul de joc, persoana care se afla in aceasta faza de orientare transpersonala este relaxata pe deplin, desi este extrem de vioaie mental, aflandu-se atat “in spatiul si timpul prezent” cat si dincolo de acestea.
Altfel spus, plutirea faciliteaza (si in unele cazuri chiar produce) patrunderea pe nivele mai profunde (sau mai inalte) ale fiintei. Plutirea aduce cu sine si aprofundeaza – uneori in moduri pe care le cunoastem, alteori in moduri inca misterioase – o relatie sincronizata, echilibrata, unificata, armonioasa intre toate componentele creierului. Prin plutire suntem capabili sa trecem dincolo de milioane de ani de evolutie mentala si fizica si sa coboram la un nivel de constientizare celulara, la nivelul subconstientului colectiv, acel Ocean tainic al vietii care ne elibereaza cele mai explozive, calme si inspirate forte launtrice.
Michael Hutchison – The Book of Floating: Exploring the Private Sea
