Scurt istoric al Plutirii
Anii ’50 – Intrebarile
La inceputul anilor ’50 cercetatorii din domeniul neurologiei si psihologiei cautau sa explice care este sursa cerebrala a constiintei: este creierul un simplu organ care reactioneaza la stimuli externi sau exista si ceva intern, intrinsec creierului? Inainte de cartografierea imagistica a regiunilor cerebrale existau foarte putine date stiintifice despre modul in care functioneaza creierul, asa ca au fost concepute experimente pentru a afla mai multe. Cateva ipoteze au condus discutiile acadmice despre modul in care ar reactiona creierul daca ar fi privat de orice stimul extern. Multi oameni de stiinta erau de parere ca acest organ va continua sa-si produca singur stimuli, asa cum se intampla cand dormim si visam. Altii credeau ca va intra intr-o stare similara comei, iar daca stimulii externi ar fi fost suprimati pentru o perioada mai mare de timp, se va ajunge la moarte cerebrala. Aceste teorii erau legate de practicile de “spalare pe creier” ce au aparut in perioada Razboiului din Coreea.
Primele experimente in domeniu nu s-au axat insa pe privarea senzoriala ci au fost mai degraba incercari de a supraincarca creierul. Instalatiile de sunet, date la maxim, difuzau sunet alb, iar participantii la experimente purtau niste ochelari speciali care le proiectau fascicule luminoase direct in ochi, si erau tinuti in aceasta stare ore la rand.
In cele din urma cercetatorii au inteles ca aceste experimente nu reuseau sa priveze creierul de stimuli, ci din contra, il suprastimulau. Astfel au inceput sa studieze privarea senzoriala in camere in conditii de intuneric absolut si liniste deplina.
Studiile clinice se desfasurau doar dupa ce subiectii semnau formulare in care erau explicate pericolele psihologice ale experimentelor (inclusiv moartea) iar in camera era amplasat un buton de panica – singur amodalitate prin care subiectii puteau sa fie scosi in incinta inainte de finalizarea experimentului. Subiectii erau condusi in camera experimentala in intuneric deplin si nu puteau vedea niciodata ce este in respectiva camera, iar prin urmare numerosi subiecti ajungeau sa-si imagineze pericolele care-i pandeau din intuneric. In acest cadru experimental, multi subiecti apasau butonul de panica dupa perioade foarte scurte de timp, iar majoritatea celor care rezistau pana la capat marturiseau ca au simtit frica, anxietate si porniri paranoice. Deloc surprinzator, cercetatorii au crezut ca acestea sunt efectele privarii senzoriale.
Subiect intr-un experiment REST
Neurologul Dr. John C. Lilly era de asemenea interesat si de ideea izolarii senzoriale si de efectele pe care aceasta ar pute asa le aiba asupra mintii. El nu a fost multumit insa de mediile in care se desfasurau aceste experimente, sustinand ca privarea senzoriala nu era deplina. In experimentele sale, desfasurate de multe ori pe propria-i persoana, el a decis sa foloseasca un bazin adanc cu apa in care sa fie complet scufundat.
1954 – Primul tank de plutire
Proiectul primului bazin
Pana in 1954, Lilly construise primul bazin de izolare senzoriala prin imersiune la National Institute of Mental Health Lab din Maryland, alaturi de asociatul sau, Dr. Jay Shurley. Lilly si Shurley au desfasurat in principal experimente pe ei insisi. In acele zile autoexperimentarea era mult mai raspandita in comunitatea cercetatorilor. Entuziasmul pentru acest nou mediu i-a cuprins rapid pe cercetatori si pe cei cu care colaborau.
Prototipuri de masti pentru plutire
Rezultatele obtinute dupa experimentele din bazine au fost complet neasteptate. Subiectii nu intrau in stari comatoase ci in stari de meditatie adanca. Subiectii raportau stari de autodescoperire.
Camerele de izolare erau, insa, departe de a fi perfecte. Pentru functionarea lor era nevoie de operatori care sa monitorizeze nonstop rezervorul de oxigen iar subiectii trebuiau sa poarte tot timpul niste masti incomode si grele. Bulele de aer rezultate din respiratie faceau un zgomot persistent, iar unii subiecti trebuiau sa se automotiveze suplimentar pentru a intra in astfel de bazine. Chiar si asa, numerosi subiecti s-au declarat foarte multumiti de experiment. In urmatorii cativa ani, Dr. Lilly si Dr. Shurley au lucrat impreuna la National Institute of Mental Health, desfasurand studii asupra izolarii senzoriale in incinte de plutire si, in acelasi timp, perfectionand incintele de plutire pentru a le face mai confortabile si mai eficiente.
Primul bazin de plutire la NIH
1958-1972 – Testele de laborator
Dupa cativa ani cei doi cercetatori si-au incheiat colaborarea. Dr. Shurley a plecat din Maryland si s-a intors la laboratorul sau din Oklahoma unde a continuat sa studieze izolarea senzoriala fara Dr. Lilly.
In 1958, Dr. Lilly a parasit National Institute for Mental Health si a inceput sa lucreze in Insulele Virgine. Era foarte interesat de delfini si a deschis un laborator acolo pentru a le intelege mai bine comportamentul si obiceiurile. Inca deschis autoexperimentarii, Dr. Lilly a construit o noua varianta de incinta de plutire, care permitea plutirea la suprafata, folosind apa de mare. Noua varianta era pentru uz personal dar si pentru orice om de stiinta interesat sa incerce. In urmatorul deceniu, cea mai mare parte a timpului sau a fost dedicat studierii posibilitatilor de comunicare dintre oameni si delfini. Dr. Lilly a fost unul dintre primii oameni de stiinta care a inteles ca delfinii au un grad ridicat de inteligenta.
In anii ‘60, LSD a devenit un drog popular in centrele medicale experimentale, iar in 1964 Dr. Lilly a inceput autoexperimentele in care consuma LSD si apoi intra in bazinul de plutire. Aceste experimente i s-au parut extrem de
placute si de interesante si a scris mai multe carti pe acest subiect. Prima dintre ele, Programming and Metaprogramming in the Human Biocomputer, a fost lansata in 1968 si a fost urmata de o autobiografie, Center of the Cyclone, patru ani mai tarziu.
In toata aceasta perioada, cercetarile asupra privarii senzoriale au continuat si in alte cercuri stiintifice. In 1961, Dr. Peter Suedfeld a inceput sa se ocupe de acest domeniu la Universitatea Princeton. El a vazut rezultatele obtinute de subiectii primelor experimente in domeniu si banuia ca feedback-ul negativ nu era legat de experienat plutirii ci de conditiile de laborator in care se desfasura aceasta.
Dr. Suedfeld s-a concentrat asupra sporirii nivelului de confort al incintelor experimentale. El ii lasa pe subiecti sa vada ce se afla in camera cu lumina aprinsa, a renuntat la butonul de panica si le spunea participantilor ca dacas nu se mai simt bine in mediul experimental pot iesi oricand sau pot anunta verbal ca doresc sa iasa. In mod remarcabil, raportarile de stari de stres, anxietate si paranoia au devenit foarte rare. Rata subiectilor care rezistau pana la sfarsitul experimentelor de 24 de ore a depasit 95%. Mai mult decat atat, majoritatea subiectilor raportau experiente placute, iar unul dintre ei a incercat sa repete experimentul de mai multe ori, oferindu-se voluntar sub diferite nume.
Anii ’70 – Noi Incinte,O Noua Terminologie
In afara studiilor clinice, atat bazinele de plutire cat si privarea senzoriala au ramas aproape necunoscute sau, mai rau, prost intelese. In 1971, un raport a dezvaluit faptul ca Guvernul britanic a detinut ilegal si a torturat membri ai IRA. Raportul prezenta cinci tehnici pe care le-au folosit: acoperirea capului cu cagule, zgomotul alb, statul in picioare la zid, privare de somn si privarea de mancare si apa. Aceste tehnici au fost in mod eronat legate de studiile de privare senzoriala si au provocat vii controverse in jurul acestei practici. In acest climat politic, numerosi cercetatori s-au trezit ca le sunt retrase liniile de finantare pentru ca ar fi studiat “tehnici de tortura”. Din aceasta cauza Dr. Suedfeld, alaturi de cativa colegi, au lansat acronimul “REST” de la “Restricted Environment Stimulation Therapy”, pentru a-si putea disocia munca de “privarea senzoriala”.
Primul model de Samadhi tank asamblat
In acea perioada, Dr. Lilly calatorea mult, prezentandu-si conceptul de incinte de plutire. In 1972, Lilly l-a intalnit pe Glenn Perry la Bear Rock din California, iar cei doi au devenit rapid prieteni si parteneri de afaceri. El i-a solicitat lui Glenn si sotiei acestuia sa conceapa un design de incinta de plutire care sa poata fi folosit comercial si pe care oamenii sa-l poata instala in casele lor.
Glenn Perry si Dr. Lilly au colaborat pentru a construi incinte de plutire si ei sunt parintii multora dintre conceptele fundamentale ce sunt in prezent incluse in incintele moderne de plutire: folosirea de materiale prin care nu trece lumina, adaugarea de sare pentru a creste flotabilitatea sau construirea unei usi inclinate pentru a reduce acumularea de condens. Ei si-au lansat incinta de plutire in 1973 si au inceput sa o comercializeze direct catre doritori, dand startul, practic, industriei de plutire. Lilly a numit aceste incinte ‘Samadhi’, un cuvant din sanscrita care inseamna ostare de constienta deplina ce poate fi atinsa prin meditatie.
Primul model de Samadhi tank la livrare
Primele incinte de plutire au fost fabricate la Marvista, o suburbie a Los Angelesului, iar peretii incintelor erau facuti din carton special tratat. Coletul in care expediau incintele era folosit chiar ca baza a bazinelor de plutire – inca de la inceput Samadhi Tank Company a incercat sa vanda un produs sustenabil si prietenos cu mediul.
Dupa ce si-au infiintat firma, cei doi au inceput aproape imediat sa primeasca comenzi. In doar cateva zile au construit 5 incinte de plutire si aveau mai multe comenzi in asteptare. Cei doi si-au dat seama ca vor trebui sa-si dezvolte capacitate de productie pentru a face fata cererii si in curand dispuneau de o linie de productie care putea furniza 6-8 bazine de plutire pe zi.
1979 – Primul Centru de Plutire
Primul centru de plutire s-a deschis in 1979: un centru dotat cu 5 incinte de plutire deschis la Beverly Hills de compania Samadhi. Toata lumea vorbea de bine despre terapia prin plutire iar primul centru a fost un succes imediat care a dat startul pentru deschiderea de noi astfel de facilitati. Altered States, un nou centru denumit dupa un celebru film devenit cult (despre un barbat care sufera o profunda transformare psihologica dupa ce experimenteaza intr-o incinta de plutire), s-a deschis la Hollywood. In interval de un an alte cinci centre de plutire s-au deschis in SUA.
Robin Williams si John Lilly
In urmatorii ani au inceput sa apara centre de plutire in mai toate orasele mari din SUA, iar noi producatori si-au facut intrarea pe piata. Industria, in ansamblul sau, incepea sa-si faca un renume. Celebritatile au inceput sa foloseasca terapia prin plutire. Tanarul si foarte popularul Robin Williams (care in acea perioada era cunoscut drept simpaticul “Mork de pe Ork”) dar si frumoasa actrita Susan Surandon se numarau printre sustinatorii acestei forme de
terapie. Presa s-a implicat la randul sau, numeroase articole despre aceasta forma de terapie aparand in publicatii de prestigiu precum Rolling Stone Magazine sau The New York Times. Plutirea era noua senzatie a acelor ani, lucru care a favorizat realizarea a zeci de noi studii despre aceasta terapie, in special cu privire la efectele sale asupra hormonilor de stres, dependentei dar si in noul domeniu al terapiei comportamentale. Cel mai important lucru insa a fost coagularea unei comunitati de entuziasti ai plutirii.
Primul model comercial de incinta de plutire
Inceputul anilor ‘80 – Explozia
Anii ’80 au fost o decada de crestere pentru industria plutirii. Samadhi Company a deschis un centru de 20 de incinte de plutire la San Francisco, care functiona si ca showroom pentru modelele lor de incinte de plutire si aveau programari complete pentru saptamani la rand. In aceeasi perioada a fost infiintata U.S. Float Tank Association, prima organizatie reprezentativa pentru industrie. Au fost publicate si rezultatele unor noi studii in domeniu. Pornind de la unele afirmatii facute de Dr. Lilly in cartea sa “The Deep Self”, Dr. Thomas Fine si Dr. John Turner de la Medical College of Ohio au inceput sa testeze efectele terapiei prin plutire impotriva stresului. Ei au fost primii care au studiat indicii biometrici ai subiectilor din incinta de plutire.
Dr. Turner prelevand sange in timpul unei plutiri
Noile rezultate au fost extraordinar de bune si au deschis si mai mult interesul oamenilor de stiinta si publicului deopotriva pentru aceasta terapie.
La putin timp dupa aceea s-a infiintat IRIS (International REST Investigators Society), o asiociatie care desfasura studii si sustinea conferinte despre binefacerile terapiei prin plutire. Aceasta asociatie a fost condusa de Dr. Peter Suedfeld, Dr. Roderick Borrie, Dr. John Turner sau Dr. Tom Fine, printre altii.
Dr. Turner si incinta de plutire Ovarium
Intre timp, terapia prin plutire a patruns si in lumea sportului. Echipele de fotbal american The Dallas Cowboys si Philadelphia Eagles au fost printre primele care au apelat la terapia prin plutire si au avut rezultate excelente pe care le-au prezentat public. Chiar si atletii care se pregateau pentru Olimpiada au inceput sa foloseasca bazinele de plutire. Un alt grup mare de entuziasti provenea din subcultura “hippie”, ce erau interesati sa experimenteze plutirea dupa ce consumau LSD. Michael Crichton folosea terapia prin plutire pentru a iesi din blocajul scriitorului, iar George Carlin descria terapia prin plutire drept singura lui “relaxare adevarata”. Lumea plutirii ajungea la apogeu.
Balena Alba – primul prototip din fibra de sticla
Mijlocul anilor ‘80-Isteria si declinul din SUA
Cresterea acestei industrii a fost de scurta durata in SUA, centrele de plutire avand de suferit din cauza epidemiei de SIDA. Dupa ce s-a aflat ca actorul Rock Hudson avea SIDA, panica s-a dezlantuit si lumea a inceput sa se teama sa intre dupa alte persoane in bazinele de plutire. Parcurile acvatice si centrele spa au fost, de asemenea, lovite greu insa existau de mai mult timp pe piata si si-au revenit mai usor. Centrele de plutire s-au inchis unul dupa altul.
Pe masura ce frica si incertitudinea se raspandeau, din ce in ce mai putini oameni mai erau dispusi sa se expuna unui mediu nefamiliar, mai ales ca exista zvonul ca virusul HIV se transmite prin apa. Incasarile au scazut drastic, iar presa nu mai dadea nicio atentie centrelor de plutire. Aproape toate centrele de plutire din SUA s-au inchis intre mijlocul anilor ’80 si inceputul anilor ’90.
Cu toate acestea, terapia prin plutire a rezistat in SUA datorita unui numar mic de centre care au supravietuit si au luptat cu aceasta criza, dar si datorita entuziastilor care si-au instalat bazine de plutire la domiciliu. In alte parti ale lumii plutirea a fost mai putin afectata si industria a continuat sa creasca, chiar daca intr-un ritm mai lent. Incintele de plutire fabricate in SUA au devenit populare in Italia, iar in Marea Britanie si Germania investitori locali au inceput sa produca modele proprii.
Samadhi 2 float tank.In Japonia si India, incintele de plutire au devenit integrate in practica de meditatie a budistilor. Samadhi Tank Company a creat chiar un nou model de incinta pentru piata in crestere din Japonia, denumit Samadhi 2. Acesta a fost primul lor model realizat din fibra de sticla si asigura o mai buna izolare fonica si luminoasa. In Australia au inceput sa apara centre de plutire ce erau integrate in tururi turistice pentru cei interesati de turismul spiritual si de autocunoastere.
Astfel, bazinul de plutire a ajuns sa se plaseze intr-o pozitie unica: a fost un dispozitiv conceput initial pentru a studia efectele empirice ale izolarii asupra organismului, pentru a ajunge mediul preferat pentru relaxare si meditatie folosit de cei interesati de spiritualitate.
Anii ’90 – Perspectiva Globala
La inceputul anilor ’90 centrele de plutire din SUA continuau sa-si reduca activitatea sau sa se inchida, iar industria a intrat intr-o stare de hibernare. Cu cateva exceptii, in SUA nu se mai deschideau noi centre de plutire. Chiar si lumea sportului parea sa nu mai fie interesata de beneficiile oferite de terapia prin plutire.
In aceasta perioada au fost continuate studiile si experimentele stiintifice asupra terapiei prin plutire, insa spre sfarsitul anilor ’90 nici acestea nu au mai primit finantari.
In 1997 s-a desfasurat ultima conferinta IRIS la San Francisco iar apoi asociatia s-a dizolvat. In Canada, Marea Britanie si in restul Europei, impactul asupra acestei industrii nu a fost la fel de puternic. La Montreal, un centru de plutire cu 6 bazine, denumit Ovarium, a continuat sa fie profitabil si este inca unul dintre cele mai mari centre de plutire deschise si in prezent. In alte parti ale Canadei, la Toronto si Vancouver, centrele de plutire isi gaseau relativ usor clienti in aglomerarile urbane, permitand industriei sa se sustina.
Anii 2000 – Din nou crestere
Dupa ce am intrat in noul mileniu, terapia prin plutire a inceput sa revina in centrul atentiei in SUA. Cu o singura exceptie (Space Time Tanks din Chicago), toate centrele majore de plutire operationale in prezent in SUA s-au deschis dupa 2000. Din nou, sustinerea din partea celebritatilor a revitalizat industria. Foarte vocalul Joe Rogan a plutit pentru prima oara in 2006 si a inceput imediat sa vorbeasca despre beneficiile acestei terapii si despre experientele sale in bazinul de plutire, aducand o noua generatie de sportivi profesionisti si de cautatori ai spiritualitatii in incintele de plutire. Sustinerea sa continua si entuziasta este considerata drept unul dintre factorii determinanti care au dus la reinvierea terapiei prin plutire in SUA. Rogan este deseori citat de proprietarii de centre de plutire drept motivul pentru care au investit in acest domeniu. Social media a avut de asemenea rolul ei. Cel mai vechi grup de sustinere a plutirii functiona pe un forum gazduit de Yahoo! la inceputul anilor 2000, care era folosit ca un nod de informatii in cadrul industriei. A fost pentru prima oara cand diferitele centre de plutire au putut comunica intre ele pe internet, ceea ce a contribuit la dezvoltarea industriei de plutire din prezent, asigurand un loc pentru schimburi de idei, pentru sfaturi cu privire la problemele care apar in domeniu si un loc in care sa cunosti alti oameni pasionati de plutire. Comunitatea stiintifica internationala a continuat studiile asupra incintelor de plutire, contribuind la o mai buna intelegere a complexitatii si binefacerilor terapiei prin plutire. Chiar daca pe atunci, in SUA, obtinerea de fonduri pentru astfel de studii parea imposibila, Universitatea Karlstad din Suedia, spre exemplu, a initiat o serie de experimente proprii asupra terapiei prin plutire. Pentru acest lucru ei au construit un laborator special, dedicat studierii plutirii, cel mai avansat astfel de laborator existent in lume in acea perioada.
2010 – Cel de-al doilea Boom
Float Conference 2016Comunitatea europeana a operatorilor de centre de plutire nu a suportat prabusirea din SUA si continua sa reprezinte un exemplu in industria metodelor de relaxare. La inceputul anului 2010, la Londra se afla cel mai mare centru de plutire din lume iar singurele studii de laborator asupra terapiei prin plutire se desfasurau in Suedia. The Float Summit, prima intrunire a operatorilor din industria plutirii dupa o pauza de 20 de ani, a avut loc la Londra, eveniment la care au participat doar putin peste 20 de persoane din intreaga lume. Participantii au identificat o oportunitate pentru a revitaliza industria si de a incepe sa adune resurse pentru rebranduire si marketarea terapiei prin plutire catre o noua generatie.
In acea perioada, cele mai mari centre de plutire din SUA aveau doar 4 bazine, insa pe masura ce atentia publica a revenit asupra acestei industrii aflata de mult timp in hibernare, noi centre de plutire au inceput sa se deschida. In 2011, cea de-a doua editie a Float Summit s-a desfasurat la San Francisco cu participarea unui numar aproape dublu de operatori de centre de plutire fata de anul anterior.
Desi intrunirile din cadrul Float Summit nu se mai organizeaza, traditia a fost preluata de Float Conference, desfasurata anual la Portland, Oregon. Industria a crescut. Prima conferinta, cea din 2012, s-a desfasurat cu participarea a 165 de persoane, pentru ca la editia din 2016 sa participe peste 700 de persoane.
Pentru a raspunde unei cereri in crestere, noi producatori de incinte de plutire au aparut pe piata. Doar in SUA, numarul producatorilor de incinte d eplutire a crescut de la 4 in 2010, la 15 in 2016. La nivel international numarul producatorilor a crescut la aproape 50. In acest climat tot mai competitiv, multi s-au concentrat pe modele specializate de incinte de plutire, incorporand diferite facilitati si stiluri. In afara noului boom din America de Nord, noi centre se deschid si in Marea Britanie si Australia. Aceasta noua generatie de proprietari de centre de plutire isi are radacinile in toate paturile sociale si ocupationale, multi considerand acest domeniu in dezvoltare ca o alternativa la munca in corporatie sau in banci etc. Efectul acestei modificari de perceptie este cuantificabil.
Camera de plutire la LIBRIn fiecare an, incepand cu 2014, Float Tank Solutions publica un raport despre Starea Industriei de profil ce cuprinde atat informatii despre centrele mai vechi de plutire cat si despre cele care abia au intrat sau urmeaza sa intre pe piata.
Aceste rapoarte surprind unele tendinte foarte interesante. Atat numarul centrelor de plutire existente cat si a celor care urmeaza sa se deschida a crescut, iar cele care urmeaza sa se deschida sunt de obicei mai mari si dispun de finantari mai mari decat cele deschise in urma cu cativa ani. Se remarca, de asemenea si o crestere a numarului de centre de plutire care gasesc banci dispuse sa le ofere imprumuturi pentru finantarea afacerii, desi este vorba de o industrie inca relativ necunoscuta.
In 2016, 35% dintre centrele de plutire deschise au primit imprumuturi de la banci, adica mai mult decat dublu fata de situatia din 2014 (16%). Acest boom al centrelor de plutire este insotit si de o crestere a finantarii pentru programe de cercetare ale beneficiilor terapiei prin plutire. In 2013, Dr. Justin Feinstein a deschis Float Clinic in cadrul Laureate Institute of Brain Research (LIBR), laborator care are obiectivul de a intelege efectele terapiei prin plutire. Este vorba de un laborator modern, dotat cu aparatura fRMN. LIBR s-a desprins astfel in liderul studiilor stiintifice despre terapia prin plutire.
Studii curente si viitoare
In 2015, Dr. Justin Feinstein a deschis laboratorul Float Clinic and Research Center (FCRC) in cadrul Laureate Institute for Brain Research din Tulsa, Oklahoma. Misiunea asumata de FCRC este de a investiga efectele terapiei prin plutire atat asupra corpului cat si asupra mintii, precum si explorarea potentialului acestei terapii pentru pacientii care sufera de anxietate. In cadrul laboratorului sunt folositi senzori wireless fiziologici pentru a masura diferite variabile in timpul plutirii, printre care frecventa cardiaca, respiratia, tensiunea arteriala si undele cerebrale.
Institutul este dotat si cu doua scanere RMN de ultima generatie, ce ofera posibilitatea de a identifica modul in care terapia prin plutire influenteaza paternurile de conectivitate din creier si activarea acestora.
In cadrul FCRC au inceput recent studii clinice pe grupuri de pacienti care sufera de stres post-traumatic (PTSD), atacuri de panica, anxietate sociala, anxietate generalizata, depresie majora si Anorexia Nervosa. Rezultatele acestor studii urmeaza sa fie publicate in reviste stiintifice si medicale de renume.
sursa: floattanksolutions.com
